Numărul de securitate socială în Franța
Numărul de securitate socială în Franța este esențial pentru toate relațiile tale cu organizațiile de securitate socială. Numărul de securitate socială apare pe cardul Vitale și este un număr unic și personal. Odată primit, ai acest numéro de sécurité sociale pe viață. Ți-am pregătit în acest articol informațiile de bază despre numărul de securitate socială în Franța. Mai mult, găsești aici și toți pașii de făcut pentru a-l obține.
La ce se folosește numărul de securitate socială (NIR)?
Unic și personal, numărul de securitate socială este utilizat pur și simplu pentru a te identifica la casa ta de asigurări de sănătate. Totodată, acest număr folosește pentru identificarea cu toate celelalte organizații de asigurări sociale din Franța.
Numele lui oficial este NIR şi este compus din 15 cifre. NIR înseamnă numéro d’identification au répertoire în franceză. Adică, un număr unic de identificare în directorul de evidență socială. Pentru toată lumea însă este cunoscut drept le numéro de sécu. Ți se va cere acest număr de fiecare dată când iei legătura cu Casa de Asociații Familiale (CAF), cu fondul de pensionare ori cu cei de la șomaj (Pôle Emploi).
Tot cu acest număr poți face o asigurare de sănătatea mutuală (sau complementară), dacă este cazul. Mai mult, cu el te poți adresa și la centrul pentru persoane cu dizabilități (MDPH). De asemenea, angajatorul folosește numărul tău de securitate socială, la fel ca medicii, spitalele, farmaciști etc.
Atenție! Le numéro de sécurité sociale este un număr de identificare obligatoriu pentru a-ți rambursa costurile de sănătate ori pentru a-ți putea încasa indemnizațiile zilnice. La fel, este obligatoriu la plata indemnizațiilor familiale și la calcularea drepturilor de pensie.
Crearea contului ameli
Numărul de securitate socială servește și ca identificator pentru a-ți crea la contul ameli (www.ameli.fr). Contul ameli este spațiul tău personal, online, unde ai acces la serviciile de asigurări de sănătate de stat. Ce poți face cu contul ameli? Îți poți verifica vizualiza rambursările, puteți descărca certificate sau poți trimite un email către un consilier de sănătate.
Unde îți poți găsi numărul de securitate socială?
Numărul dvs. de securitate socială este scris pe cardul Vitale (la carte Vitale). De asemenea, el apare pe ștatul de plată. Se găsește și pe multe dintre documentele trimise de compania de asigurări mutuale, de fondul de pensii, angajatorul sau spitale și medici.
Pe cardul Vitale
Numărul tău de securitate socială apare în caractere vizibile pe cardul Vitale. De asemenea, este scris pe cipul cardului și este astfel ușor de transmis electronic.
Pe certificatul de drepturi
Numărul de securitate socială este înregistrat, în acelaşi mod, pe certificatul tău de drepturi (attestation de droits, în franceză). Certificatul de drepturi se obține prin contul ameli. Acest document conține aceleași informații ca și cardul Vitale.
Pe ștatul de plată
Dacă ai lucrat deja în Franța, numărul de securitate socială este, de asemenea, trecut pe toate ștatele de plată.
Știm că mutarea într-o alta țară vine cu multe eforturi financiare.
Mai ales la început de drum, ai nevoie de economii.
De multe ori, economiile se termină foarte repede.
Și atunci, ai nevoie de ceva bani în ajutor.
Ai nevoie de bani foarte rapid și fără taxe de transfer de zeci de euro.
Dacă nu ai un număr de securitate socială, cum îl obții?
Alocarea numărului de securitate socială nu depinde de naționalitate. Pentru a-l obține, este suficient să ai un loc de muncă în Franța sau pur și simplu să trăiești acolo într-un mod stabil și regulat. Desigur, și dacă te naști în Franța primești numéro de sécu.
Ești angajat, lucrător independent sau practici o profesie liberală
Contactează casa principală de asigurări de sănătate (CPAM), aici:
- www.ameli.fr/assure/adresses-et-contacts/un-autre-sujet (în limba franceză)
Ești fără un loc de muncă sau activitate
Contactează fondul de asigurări de sănătate de care aparții, aici:
- www.ameli.fr/assure/adresses-et-contacts (în limba franceză)
Ești angajat fermier sau fermier
Contactează fondul Mutualité sociale agricole (MSA), aici:
- www.msa.fr/ (în limba franceză)
Sfat: Cu ajutorul aplicației ,,Google Traducere pentru ,,Google Chrome”, puteți citi în limba română aproape orice website în limba franceză. Extensia ,,Google Traducere” traduce în limba română o pagină în limba engleză. Va sfătuim să o vă folosiți cu încredere! Căutați “google traducere google chrome” pentru a o găsi și instala.
Mai știm că cei dragi îți sunt mereu aproape la început de drum. Că sunt lângă tine. Uneori, ai nevoie de sprijin un pic mai mult decât ai crezut.
Și atunci e important să poți să primești bani foarte rapid și fără costuri grele.
Fă-ți cont TransferGo acum și fii linistit!
În toate cazurile, se vor solicita documente justificative: document de identitate (card de identitate național și/ sau pasaport) și document de stare civilă (certificat de naștere sau orice alt document întocmit de un consulat).
Sursă: ameli.fr, ameli.fr/assure/droits-demarches/principes/numero-securite-sociale