Din stresul vieții în străinătate: Uganda, România, tot un drac în cazul actelor. Și totuși se învârte.

Cu câteva zile în urmă, am primit un buzdugan în cap.

În moalele capului, mai exact. Aveam de pregătit un dosar cu acte pentru cineva din familie, iar răspunsul conțopiștilor britanici a fost: “dear mister, totu-i bine și frumos, de-a dreptu’ brilliant chiar, but…”

Când am auzit „but”, știam ce urmează. Am întrebat, cu juma’ de gură: ce lipsește? Păi vă lipsește aia și aia. Dar de ce nu mi-ați spus de ele de la început?! Păi noi o luam pas cu pas. Aha, și de unde să le aduc? Păi de la autoritățile din România.

Din Uganda? Nu, mister, din România.

Uganda, România, tot un drac în cazul actelor.

M-am lasat în fotoliu (n-am nici un fotoliu-n casă, da’ zic și eu așa, cum am văzut în filme), mi-am pus mâinile unde mă lovise buzduganu’ și mă gândeam:

Ce făcuși, mă, nene, mă? Cum faci tu rost de adeverințe din România? Drumuri, ambasadă, procuri, cheltuială, așteptare, țigăneală. Dacă-ți dă, dacă nu-ți dă? Dacă nu-ți dă cu procură, urcă „titularu” pe avion, să se prezinte în persoană, că așa zice legea, dom’le! Ce, suntem la piață aici?!

Și cum stăteam eu așa, în fotoliul cel închipuit, deodată aud vocea îngerului meu păzitor, Costică, ce șade când pe umărul meu stâng, când pe cel drept, în funcție de cum bate prafu’ în construcții.

– Măi, om bun, ce te-ai descurajat așa?

– Lasă-mă, Costică, cu optimismul tău. Știu că pot fi mai bun în fiecare zi, ba poate chiar am șanse să mă și mântuiesc, da’ acu’ chiar am bagat-o pe mânecă.

– Păi de ce?

– Totul pan’ la acte din România, Costică.

– Da’ la loto joci!

– Ce treabă are loto cu actele?

– Ce șanse ai să câștigi la loto?

– Costică, am băut eu și te-ai îmbătat tu, bag de seamă.

– Una la 154,6 miloane.

– Și ce propui?

– Pune mâna pe telefon și sună. Poate-ți dă. La urma-urmei, ai aceleași șanse ca la loto.

Bun motivator Costică.

O minusculă fărâmă de speranță tot mi s-a aprins. I-am pus mâna la urechi îngerului meu păzitor și mi-am facut planul să mint, să șantajez, să plâng cu lacrimi de crocodil, să mă dau cu fundul de pământ și orice va mai fi nevoie, numai să-i conving să-mi trimită actele.

Aveam de sunat la doi monștri: o bancă și Casa de Pensii. Am zis că incep cu banca, că ăștia nu-s chiar așa încremeniți în trecut.

– Bună ziua! Bogdan mă numesc, vă deranjez cu o întrebare.

– Bună ziua, nu e nici un deranj. Spuneți.

Aoleu, am prins coraj!

Și-am început să turui și să spun. Le-am mai înflorit, nu zic, da’ pe fond era adevărat. Domnișoara de la capătul românesc al firului zicea doar: “Da, vă înțeleg, da.”

Ceea ce-mi dadea și mai mult avânt. Când am terminat, s-a lasat o liniște de mormânt preț de câteva secunde. Ca atunci când șutezi de la 11 metri în finala campionatului mondial și mingea e încă în aer.

– Da, domnu’ Bogdan, am înțeles situația dumneavoastră. Se poate rezolva să vă trimitem actele prin email. Singura cerință e să vorbim puțin cu titularul, să facem o identificare. Așa cere procedura.

Gooool!!!

Nu știam cum să mă strecor, pe unde să bag capu’, s-o pup prin telefon. Dacă nu m-a fi ars o dată, mai c-aș fi făcut un credit ipotecar și la banca lor. Așa de tare îi indrăgisem.

Bun, de dracu’ ai scăpat, să vedem ce faci cu tata’su. Nivelul de optimism era la un nivel optim înaintea bătăliei, așa că am căutat „contact Casa de Pensii Iași„, mi-am dres vocea, s-o fac mieroasă și am format.

– Buna ziua! Bogdan mă numesc, vă deranjez cu o rugăminte.

După vreo trei secunde, o voce dogită și plictisită mi-a raspuns, sec:

– Da.

Da, o deranjez, sau „da, zi, bădie”?

Nu m-am mai încurcat în întrebări existențiale.

Am început să turui și să spun. Le-am mai înflorit, nu zic, da’ pe fond era adevărat. Domnișoara de la capătul românesc al firului s-a enervat la un moment dat și s-a răstit la mine:

“Ce adeverință, dom’le, că nu înteleg?! Adeverința de pensie, adeverința de salariat, ce vrei matale?!”

– De pensie, doamnă…

– Păi așa spune. Stai să vă fac legătura.

Țâârrrrrr, țârrrrrr, Ronaldinho ai legătura. Altă doamnă, altă voce plictisită. Repet povestea.

– Da, dom’le, vă trimitem.

Am simțit că-mi sta inima în loc de bucurie, dar n-a mai stat, că am auzit completarea: faceți o cerere.

Păi cum să fac cererea… pot să v-o trimit pe o adresa de mail? A stat doamna, s-a gândit ce s-a gândit și mi-a zis: “puteți, da’ să fie semnată de titular”. O semnează și o și parfumează dacă-i nevoie!

Și de parcă bucuria nu era de ajuns, doamna mă întreabă:

– Aveți nevoie repede de adeveriță?

– Doamnă, da, chiar avem nevoie repede.

– Atunci vă dau adresa mea de email. Trimiteți cererea aici și noi vă trimitem adeverința cât de repede.

La câteva ore după, aveam adeverința pe mail, cu mesajul: dacă doriți o completare sau alte detalii, vă rog să ne anunțați.

Ce să mai zic? Am zis ca moldoveanu’ când a căzut girafa: Așa ceva nu există. Costică, îngerul meu păzitor, mă privea superior. Știu, Costică, i-am zis. Cred și nu mai cercetez. Da’ așa minune mai rar.

Bravo, domnilor! Începe să se învârtă și la noi.

Viața în străinătate este grea?  Măcar transferul de bani să fie ușor.

Fără să stai la coadă. Fără să te dai jos din pat. Direct de pe calculator sau telefon mobil. Doar 0.99 comision fix indiferent cât trimiți acasă (sau internațional). Fă-ți un cont acum și convinge-te cât de ușor, rapid și simplu este.